BookReview

BookReview: Seria Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard

Saptamana trecuta m-am gandit ca ar fi cazul sa ma ‘pierd’ iar printer volumele unei serii si am ales ceva usor de citit, care stiam ca ma va prinde repede si imi va deschide apetitul pentru serii noi. Am inceput sa citesc primul volum, intitulat „Infernul lui Gabriel” intr-o dimineata in drum spre munca si trebuie sa va spun ca Sylvain Reynard este genul de autor care stie exact cate informatii sa iti ofere si cand pentru a te tine pe jar.

Julia este studenta la master si printr-o ‘coincidenta’ ajunge sa studieze la Universitatea din Toronto, unde il are ca profesor indrumator pe enigmaticul „domn profesor Gabriel Emerson”, specialist in opera lui Dante. Cei doi au in trecut comun, desi domnul profesor nu isi mai aduce deloc aminte de acesta, Julia nu a uitat. Gabriel este fratele celei mai bune prietene, Rachel, iar Julia are o relatie extreme de apropiata de parintii lor si cu fratele lor Scott, iar Gabriel, desi a fost adoptat de Grace si Richard, isi iubeste familia mai mult decat orice, dar rusinat de trecutul lui ii vede extreme de rar. Astfel Gabriel nu o stie foarte bine pe Julia, de fapt, s-au intalnit o singura data pe cand ea avea 17 ani, iar el 27.

gabrielemersonowen

El este atras in mod inexplicabil de studenta sa, o stie de unde, chipul ei angelic ii trezeste amintiri, dar amintirile acelea sunt dintr-o perioada neagra pentru el, o perioada in care era greu sa isi dea seama ce era vis, halucinatie din cauza cocainei si alcoolului. Cu greu (si dupa ce se poarta ‘ca un magar’ cu Julia) isi aminteste seara cand s-au cunoscut, sarutul lor si realizeaza de ce Julia a ajuns sa studieze opera lui Dante: pentru ca in acea seara pe care au petrecut-o impreuna cu multi ani in urma, el a numit-o ‘Beatrice’, crezand ca este muza lui Dante si ca viseaza. Din acel moment Gabriel realizeaza ca este complet indragostit de ‘ingerul cu ochi caprui’.

Incep sa iasa impreuna desi el ii este profesor, isi marturisesc unul celuilalt cat de zdrobiti pot fi, sperand ca defectele lor nu il vor indeparta pe celalalt. Julia a avut o relatie cu fiul unui senator, Simon, care a tratat-o ca pe o carpa, desi inca virgina Julia se considera murdara, patata, frigida si Urata. Gabriel are un trecut mult mai intunecat, fost dependent de cocaina, consumand alcool tot mai des, mergand din femeie in femeie, rareori vazandu-se de 2 ori cu aceasi, se crede complet distrus, un demon menit sa se auto-distruga pentru a plati pentru greselile trecutului.

Dar ea ii inspira ceva ce nici o alta femeie nu a mai reusit: speranta. Speranta ca o poate iubi asa cum merita, speranta ca va putea fi fericit langa ea, speranta ca o va putea proteja de tot ce e rau. O iubeste si o protejeaza, este atent la ce isi doreste ea si la ce are nevoie ea, fara a se gandi la nevoile si dorintele lui mai intai. Ii admira frumusetea sufleteasca si fizica, o pune pe un piedestal si o venereaza prin fiecare actiune a sa. Ii ofera iubire asa cum ea nu a mai primit niciodata si accepta sa fie si el, la randul lui, iubit.

gabrielandjulia

Dar cum nimic in viata nu e perfect roz, apar si nuante de gri, negru sau rosu aprins, asa este si in cazul lor. Cum sa isi marturiseasca unul altuia secretele ce ii macina? Cum sa se ierte ei pe ei pentru trecut? Cum sa isi consume relatia fara sa se ascunda? Cum sa evite regulile Universitatii privind relatia student-profesor? Cum sa isi construiasca un viitor care sa nu fie umbrit de trecut?

Este o poveste foarte frumoasa de dragoste, foarte des comparata cu ‘Fifty shades of Gray’, dar, daca ma intrebati pe mine, este mult mai buna seria ‘Infernul lui Gabriel’. Este o carte sexy, putin erotica, dar fara a fi vulgara sau ‘salbatica’, diferentiaza foarte frumos dragostea si sexul, si pune accent pe venerarea, protejarea si fericirea femeii iubite. Ce mi-a placut super mult este ca este o serie foarte usor de citit, cu un fir narativ logic, usor de urmarit si care te prinde repede. Este perfecta ca lectura de weekend, stand la mare pe un sezlong si band un frappe sau ceva mai tare.

Iata un’trailer’ pentru carti super bine facut, apreciat de o groaza de lume, care mie mi se pare perfect pentru seria asta. Enjoy!

Pupici cu sclipici,

Gabriela Adelina

Daca ti-a placut articolul, nu uita sa ii dai un like si un share.
RSS
Follow by Email
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Don't forget to subscribe!

Daca ti-a placut ce ai vazut pe site, te invit sa iti treci adresa de email in casuta de mai jos pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi articole.

Bine ai venit in familia mea online :)

Multumesc din suflet! Ma bucur foarte mult sa te am alaturi de mine in aceasta frumoasa calatorie. Sper sa revii cu drag aici si sa te fac sa pleci de aici cu un tonus bun si un zambet larg.

Spamming is not included! Pinky promise.