CoffeeTalks

Drumul spre munca

54eea5a07a60e_-_sev-wake-up-lgn

Azi m-am trezit putin mai odihnita ca de obicei, in ciuda faptului ca am adormit pe la 00:30, iar orele de somn au fost mai putine ca de obicei. Mi-am facut deja obisnuitul ceai verde, ceai verde cu rodie, l-am baut in 10 minute si inca 10 m-am spalat si pieptanat. M-am imbracat repede, blugi si pulover, vesicii blugi si vesnicele pulovere, m-am machiat repede: fond de ten, rimel si balsam de buze, ce e prea mult strica. Ies grabita din casa, grabita si intarziata ca intotdeauna, dar cumva mai atenta la cei din jur…

Pe strada oamenii sunt grabiti, grabiti si agitati sa ajunga la munca sau la scoala. Nimeni nu observa pe nimeni, nimeni nu zambeste, au fetele triste, cearcane si castile bine infipte in urechi. Uneori pot auzi muzica celor de langa mine trecand pe langa ei, bubuind, bubuind, asa se asculta muzica acum: bubuind. Bubuituri puternice, tipete ingrozite, soapte perverse sau obscenitati mascate, asta este muzica din casti. Dar nimic nu se reflecta pe fetele oamenilor, nimic, doar oboseala si amorteala…

La metrou nu e mai bine, ba din contra. Uneori o doamna deranjata zbiara la o alta doamna deranjanta ce indrazneste sa existe in acel metrou inchesuit, urat mirositor, intr-o dimineata ca oricare alta. Si incepe cearta, tipete, jigniri, insulte mult prea personale se aud de parca ar fi „buna dimineata” sau „sa ai o zi frumoasa”. Rar auzi un ‘pardon’ cand esti calcat, rar un ‘scuze’ cand iti cade-n brate la o frana mai puternica cineva, dar si mai rar auzi un ‘nu e nimic’ sau ‘stai linistit/a’, insultele sunt mai la indemana in ziua de azi.

Cum s-a intamplat asta? Cum au ajuns oamenii atat de reci, de distanti, de inchisi in propriile carapace? De ce te priveste lumea de parca ai uitat sa iti iei medicamentele daca zambesti pur si simplu oamenilor pe strada? De ce nu mai zambim? De ce ne pierdem pe ritmurile unei muzici mult prea zgomotasa ca sa fie relaxanta? De ce cearcanele sunt atat de adanci chiar si la copii? Ce le facem de sunt atat de obositi si lipsiti de pofta de viata?

Ajung la birou si realizez ca din multimea de oameni fac si eu parte: cearcanele adanci, din ce in ce mai adanci, lipsa de chef, zgarcita la zambete, robotizata… Imi mai fac un ceai si imi umplu vesnica sticla cu apa, deschid laptopul, ma loghez si incepe o noua zi la birou.

Voi ce ati observat azi la cei din jur?

Pupici cu sclipici,

Gabriela Adelina

Daca ti-a placut articolul, nu uita sa ii dai un like si un share.
RSS
Follow by Email
Facebook
Instagram

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Don't forget to subscribe!

Daca ti-a placut ce ai vazut pe site, te invit sa iti treci adresa de email in casuta de mai jos pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi articole.

Bine ai venit in familia mea online :)

Multumesc din suflet! Ma bucur foarte mult sa te am alaturi de mine in aceasta frumoasa calatorie. Sper sa revii cu drag aici si sa te fac sa pleci de aici cu un tonus bun si un zambet larg.

Spamming is not included! Pinky promise.