CoffeeTalks

In amintirea inceputului

7 Octombrie 2009

Aceasta a fost ziua in care am apasat prima oara ‘Publish’ pe un blog. Pustoaica de clasa a noua, nu visam nici faima, nici urmaritori, nici profit. Visam multe lucruri, ma credeam mai mare decat eram in realitate, dar aveam o singura dorinta in ceea ce privea blogul: sa il trasnform in jurnalul meu.

Si asta a fost. „Caietul” meu online in care am pus fiecare sentiment, strofa sau povestioara ce mi-a trecut prin minte. Primele luni nu ma citea nimeni, dar usor usor cititorii s-au adunat, comentariile nu intarziau sa apara si numarul de vizite crestea tot mai mult.

Aveam un domeniu .blogspot pe vremea aceea, nu aveam bani sa imi iau un domeniu propriu si nici nu stiam ce presupunea asta. Eu doar scriam. Imi placea si o faceam cu pasiune.

Azi m-am intors pe vechiul blog si nu mi-a venit sa cred ce puteam scrie… Printre ganduri puerile, aveam si versuri bune, printre suferinte tragice de adolescenta, sinceritatea era prezenta in fiecare postare.

252

252 de postari aveam pe vechiul blog si cateva mii de vizite lunare. Poate nu e mare lucru acum, dar ca o pustoaica de varsta mea sa aibe atatia oameni interesati de ce debiteaza ea…era urias.Asa arata o ‘radiografie’ a popularitatii blogului.

Scriam despre deceptiile suferinte in dragoste, certuri cu prietenele, suferinte adolescentine si povesti inventate. Scriam din suflet pentru suflet, fara cenzura, fara sa-mi pese de scriu pe placul cuiva sau de ma uraste vreun cititior. Scriam pentru mine.

Nu aveam reteta articolului perfect, nu dateam sfaturi si, mai mult ca sigur, nu ma credeam vreo experta in ale blogging-ului. Pe vremea aceea numarai pe degete blog-urile existente in tara, eram cativa, ne stiam intre noi si toti, dar toti o faceam din pura pasiune.

Jurnalul unei fete

Am ales numele blog-ului ca sa reflecte ceea ce era pentru mine acel blog: un jurnal. M-am ascuns ani de zile in spatele acelui blog, bucurandu-ma de anonimatul oferit. Era refugiul meu si cel mai bun prieten, era bucatica rupta din mine si nu l-as fi dat pentru nimic in lume. Pana intr-o zi…

Eram mai mult decat activa in comunitate, eram inscrisa pe toate site-urile si grupurile de bloggeri. De vizitatori nu duceam lipsa, iar comunitatea construita acolo era minunata, dar tema blog-ului nu ma mai reprezenta…

Nu mai voiam sa disec fiecare sentiment de-al meu acolo, fiecare relatie si fiecare problema. Imi era jena de postarile vechi, de cat de drama queen eram si ce poezii tampite scriam… Eram… eram intr-o faza a adolescentei stupida de care si acum imi pare rau.

L-am abandonat usor usor. Nu am mai avut timp de el, nu am mai avut pofta sa impartasesc totul, dar in acelasi timp nu voiam sa-l „ucid”. L-am lasat sa existe, desi nu am  mai scris pe el, caci acolo, indiferent cat de rusine imi e de ce scrisesem, acolo era adolescenta mea.

6 Octombrie 2017

Ziua in care a luat nastere Gabriela Adelina. Dupa ani de absenta din blogosfera mi-am facut curaj si am zis ca e timpul sa imi urmez pasiunea.

Din nou fara pretentii de a deveni un influencer, fara pretentii de a trai din asta, fara a visa sa ajung vreodata la cifrele de pe vremea Jurnalului unei fete.

Din nou doar eu si o fereastra goala ce astepta sa scriu ce aveam pe suflet. Si am facut-o. Si inca o fac si am sa o fac mult timp de acum incolo.

M-am intors ceva mai matura, ceva mai asumata si am scris fiind eu, asumandu-mi rolul fara a ma ascunde in spatele anonimatului. Aici sunt eu, Gabriela Adelina, am nume si chip. Aici sunt cu adevarat eu.

Am scris un an de zile pe .wordpress, apoi am zis ca e timpul sa imi indeplinesc un vis avut inca de la varsta de 16 ani:sa cumpar un domeniu .ro . Atunci mi-au lipsit curajul si asumarea, acum trebuia sa imi demonstrez mie ca m-am maturizat.

Si iata-ne aici, la 9 ani distanta de prima data cand am apasat „publish”.

Va las mai jos prima postare scrisa vreodata de mine. Tine-ti minte, aveam doar 14 anisori si multe vise.

Vis trecator cu aroma de floare

Iubire- vis trecator cu aroma de floare,

Care te arunca din puf in paie,

Se joaca cu fericirea ca o copila

Cu marionetele ei.

Te ridica la ceruri, te face sa zbori,

Apoi te tranteste pe pamant, vrea sa mori !

Dar tu te zabati si ii tot repeti :

‘Dar sunt eu, eu cea pe care o iubesti…’

Dar ea, iubirea, e muta

Sau nu te mai asculta,

Caci iti da drumul din bratele ei

Si te arunca intr-un tei.

Parfumul mentolat te imbata,

Dar visul asa usor nu se uita

Si plangi si blestemi si vrei sa mori

Sa uiti ca suferi.

Pupici cu sclipici,

Gabriela Adelina

*Postarea reprezintă una din probele din competiți SuperBlog 2018

 

Daca ti-a placut articolul, nu uita sa ii dai un like si un share.
RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
https://gabrielaadelina.ro/in-amintirea-inceputului/
Instagram

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Don't forget to subscribe!

Daca ti-a placut ce ai vazut pe site, te invit sa iti treci adresa de email in casuta de mai jos pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi articole.

Bine ai venit in familia mea online :)

Multumesc din suflet! Ma bucur foarte mult sa te am alaturi de mine in aceasta frumoasa calatorie. Sper sa revii cu drag aici si sa te fac sa pleci de aici cu un tonus bun si un zambet larg.

Spamming is not included! Pinky promise.